Recunostinta
In cele din urma as vrea sa mentionez actul de a multumi ca o echilibrare intre a da si a lua. Multumind , noi nu evitam obligatia de a oferi inapoi un dar. Totusi, uneori este singura modalitate de raspuns potrivita. De exemplu atunci cand cineva este disabilitat sau bolnav sau pe moarte, sau chiar uneori in cazul unui iubit.
In afara de nevoia de echilibru intre a da si a primi exista de asemenea o forta in iubirea primara, comparabila cu forta gravitatiei care atrage si leaga impreuna membrii unui sistem social. Aceasta iubire precede si insoteste schimbul intre a da si a primi. Recunostinta este o exprimare a acestei iubiri.
Cel care multumeste recunoaste ca: “Tu imi oferi independent de capacitatea mea de a-ti da ceva inapoi si de aceea iau ceea ce-mi oferi cu recunostinta, ca pe un dar.” Persoana care accepta multumirile spune ca efect :” Iubirea ta si recunoasterea darului meu valoreaza mai mult decat orice altceva mi-ai putea oferi”.
Multumind nu numai ca ne confirmam unul pe celalalt in ceea ce oferim, dar si in ceea ce insemnam unul pentru celalalt.
O sa va povestesc o scurta istorioara:
Acceptarea
A fost odata o persoana care se simtea datoare lui Dumnezeu deoarece fusese salvata dintr-un pericol de moarte. Se intreba ce-ar putea face ca sa-si arate recunostinta si a vorbit cu un prieten care i-a spus urmatoarea poveste:
Un barbat iubea o femeie din toata inima si i-a cerut sa se marite cu el. Ea totusi l-a refuzat si parea ca are alte planuri. Intr- o zi, in timp ce traversau strada, o masina aproape ca a lovit-o si ar fi lovit-o daca barbatul n-ar fi tras-o in ultima clipa.
Imediat dupa, ea s-a intors catre el, l-a privit in ochi si i-a spus: “Acum ma voi marita cu tine”.
Povestitorul s-a intors catre barbat si l-a intrebat: “Cum crezi ca s-a simtit barbatul?”. In loc de raspuns, acesta doar a facut o grimasa.
“Vezi tu, “a spus povestitorul, “poate ca Dumnezeu se simte la fel cand tu vrei sa-i fii recunoscator”.
Reintoarcerea acasa
Un grup de prieteni din copilarie au plecat la razboi impreuna, au trait pericole de nedescris si, in timp ce multi dintre ei au murit sau au suferit rani grave, doi s-au intors acasa sanatosi.
Unul dintre ei a devenit foarte tacut. El stia ca salvarea sa nu a fost castigata prin nici un merit special, si si-a luat viata ca pe un dar cu recunostinta. Celalalt se falea cu faptele sale eroice si cu pericolele din care scapase. A fost ca si cum experienta sa fusese in van.
Fericirea
Fericirea nemeritata este deseori traita ca fiind ceva amenintator care cauzeaza anxietate. Aceasta are de-a face cu ideea ca noi intr-un mod secret suspectam ca fericirea noastra poate sa tenteze soarta sau sa stimuleze invidia celorlalti. Pare ca si cum a trai fericirea inseamna ca am incalcat un tabu. Este acompaniata de vinovatie si anxietate. Recunostinta reduce anxietatea. Pentru a accepta fericirea avem nevoie de smerenie la fel de mult ca si de curaj.
Iata un exemplu:
Cel care se razbuna
Pe parcursul psihoterapiei sale, un barbat in jur de 40 de ani, era preocupat si anxios legat de posibilitatea manifestarii violentei sale. Comportamentul si caracterul sau nu erau dovezi in aceasta directie asa ca terapeutul l-a intrebat daca exista violenta in familia sa.
S-a vazut ca unchiul sau, fratele mamei, fusese un criminal. Avusese o angajata care-I era de asemenea amanta. Intr-o zi, i-a aratat o poza a unei alte femei si i-a cerut sa-si coafeze parul la fel ca femeia din poza. Ea l-a ascultat, a purtat parul asa o vreme si dupa un timp au calatorit impreuna in strainatate si el a omorat-o. El s-a intors acasa cu femeia din poza, care i-a devenit angajata si amanta. Totusi, crima a fost descoperita si el a primit inchisoare pe viata.
Terapeutul a vrut sa stie mai multe despre rudele clientului, in special despre bunicii sai – adica parintii criminalului, deoarece era curios legat de ce ar putea motiva un asemenea act.
Clientul a putut sa-I ofere putine informatii. Nu stia nimic despre bunicul sau si bunica fusese aparent o femeie foarte pioasa si respectata. Investigand mai departe, a descoperit ca bunica raportase nazistilor faptul ca sotul sau era homosexual. In consecinta el a fost arestat, trimis in lagar si omorat.
Bunica cea pioasa fusese adevaratul ucigas in acest sistem. Ea a fost sursa energiei distructiva. Fiul (unchiul clientului) si-a razbunta tatal, actionand ca Hamlet. Aici apare iar “dublul transfer”.
In primul rand, el s-a identificat cu ura pe care tatal sau trebuie s-o fi simtit impotriva sotiei sale si, in loc sa-si omoare mama, el a omorat-o pe femeia pe care o iubea. In al doilea rand, el a suportat consecinta nu doar pentru crima sa, ci si pentru cea a mamei sale. In loc ca mama sa fie pedepsita pentru actele sale rele, el i-a luat locul.
Astfel el a fost loial ambilor parinti:mamei sale, devenind un criminal ca si ea si tatalui sau, ajungand la inchisoare.
De aici vedem ca este o iluzie sa credem ca putem evita raul daca mentinem pretentia ca suntem inocenti si neajutorati, in loc sa facem fata adevarului vinovatiei.Daca pedeapsa nu este cautata, raul se perpetueaza. Si nimeni altcineva nu-si poate asuma greselile cuiva – asta cauzeaza doar mai mult rau.
Iertarea
Pentru a evita situatia de confruntare, “iertarea” este folosita ca o acoperire, pentru a amana conflictul, in locul gasirii unei rezolutii.
Iertarea poarta consecinte si mai grave daca victima absolva partea vinovata de raul facut, de parca ar fi dreptul victimei sa faca asta. Daca a avut loc o reconciliere adevarata, atunci partea inocenta, nu doar ca are dreptul la despagubiri, dar are si datoria de a le cere. Vazut din cealalta perspectiva, partea vinovata are nu doar obligatia de a suporta consecintele actiunilor sale, dar are de asemenea si dreptul la ele.
O ilustrare:
A doua runda
Un barbat si o femeie s-au indragostit, desi erau amandoi casatoriti. Cand femeia a ramas insarcinata ei au divortat de partenerii lor si s-au casatorit. Femeia nu avusese copii inainte, dar barbatul avea o fetita pe care a lasat-o cu mama ei. Si barbatul si femeia s-au simtit vinovati fata de prima sotie si de fiica si cea mai mare dorinta a lor era ca prima sotie sa-I ierte. Totusi, ea era furioasa pe ei, deoarece ea si copilul ei platisera un pret greu pentru fericirea lor.
Ei au cautat un sfat un sfat la un prieten si el le-a sugerat sa-si imagineze cum s-ar simti daca prima sotie i-ar ierta pe amandoi. Ei au realizat atunci ca pana in acel moment evitasera sa se confrunte cu consecintele vinei lor.Dorinta si speranta lor pentru iertare a fost o negare a demnitatii si nevoilor celor implicati. Au recunoscut ca fericirea lor actuala era bazata pe nefericirea primei sotii si a copilului si au decis sa indeplineasca, pe cat posibil, orice pretentie ar fi avut ea. Totusi, ei au decis de asemenea sa ramana la decizia de a fi impreuna.
Reconcilierea
Exista si o modalitate pozitiva de a ierta. Aceasta pastreaza demnitatea victimei si a celui care a gresit. Acest fel de iertare cere ca partea ranita sa nu emita cereri injuste si sa accepte compensari rezonabile. Nici o reconciliere nu este posibila fara o astfel de iertare.
Un exemplu:
Experienta “Aha”
O femeie a plecat si a divortat de sotul ei pentru alt barbat. Dupa mai multi ani si-a dat seama cat de mult il iubea inca pe fostul sau sot si l-a intrebat daca i-ar putea redeveni sotie. El nu a vrut sa se angajeze in asta, dar au fost totusi de acord sa consulte un psihoterapeut.
Terapeutul l-a intrebat pe barbat la inceputul sedintei ce asteptari are de la terapie. El a raspuns:”Vreau doar sa aduc putina claritate asupra situatiei mele si poate sa am o experienta “aha””. Terapeutul i-a spus ca asta ar fi dificil, dar ca va incerca. Apoi a intrebat-o pe femeie ce simte ca ar trebui sa-I ofere barbatului, pentru ca acesta sa o poata accepta inapoi. Pentru ca ea si-a imaginat ca aceasta sarcina ar fi usor de realizat, a dat un raspuns lipsit de angajament. Barbatul nu a fost impresionat.
Terapeutul i-a aratat ca, mai intai de toate, ea trebuie sa recunoasca cat de mult si-a ranit barbatul si ca el are nevoie sa vada dorinta ei de a se revansa pentru durerea pe care i-a cauzat-o.
Femeia s-a gandit un timp, apoi si-a privit sotul in ochi si i-a spus:”Imi pare foarte rau pentru ce ti-am facut. Te implor sa-mi dai voie sa fiu iarasi sotia ta. Te voi iubi si voi avea grija de tine si te asigur ca in viitor poti avea incredere in mine si te poti baza pe mine”.
Barbatul tot nu a fost miscat. Terapeutul s-a uitat la el si i-a spus:”Ceea ce ti-a facut sotia ta trebuie sa fi fost foarte dureros pentru tine si in mod clar nu vrei sa mai treci prin acea durere iar.”Barbatului i-au dat lacrimile si terapeutul a continuat:” O persoana care sufera de mana altcuiva se simte superioara acelei persoane. Pretinde dreptul de a o respinge si sustine ca nu are nevoie de nimic. In fata acestei aparente inocente, cel vinovat nu se poate redresa.” Barbatul a zambit. A stiut ca fusese descoperit. Apoi s-a intors catre sotia sa si s-a uitat cu drag la ea.
Terapeutul a remarcat :”Iata experienta ta “aha”.
A suferi
Cand actiunea dureroasa a unui partener dintr-o relatie duce la separare, vedem deseori persoana vinovata ca fiind libera si independenta.
Poate daca persoana respectiva nu s-ar fi eliberat, ar fi murit sau s-ar fi imbolnavit. Apoi ar fi pretins ca are dreptul sa aiba resentimente fata de partenerul sau.
Dupa o astfel de separare, o persoana poate suferi foarte tare in incercarea sa de a-si anula vina pe care o simte pentru ca i-a provocat suferinta celeilalte persoane. O alta posibilitate este ca acea persoana doreste doar sa-si extinda viata dincolo de limitele situatiei sale prezente si sufera ca poate realiza asta doar producandu-I suferinta celuilalt.
O separare poate oferi ambilor sansa unui nou inceput. Chiar si victima are noi posibilitati. In orice caz, daca victima ramane blocata in suferinta si refuza sa se miste, il impiedica si pe celalalt sa inceapa o viata noua. Astfel amandoi raman incurcati, desi s-au separat.
Din contra, cand cel care a fost ranit primul isi permite sa inceapa o viata noua, sa traiasca iarasi, atunci el ofera darul libertatii si pentru celalalt.
Dintre toate felurile de iertare, aceasta poate fi cea mai benefica si frumoasa, chiar daca ei raman separati. Totusi, acolo unde vina si rana au fost foarte mari, la nivel de destin, reconcilierea e posibila doar atunci cand nu se insista asupra ispasirii.. Aceasta este o modalitate smerita de a ierta.
Atunci cand atat victima cat si vinovatul se supun dimensiunii incontrolabile si imprevizibile a destinului, nevoia pentru vina si ispasire inceteaza sa existe.
Binele si raul
Impartim lumea in bine si rau. Condamnam ceea ce este rau si slavim binele. Orice este usor pentru noi, ridicam in slavi ca fiind bun, sanatos si confortabil, deoarece este usor si nu implica conflictul si orice este greu pentru noi condamnam ca malefic, bolnav si conflictual.
Dar daca privim mai indeaproape, descoperim ca forta care schimba lumea este dificila, aspra si rauvoitoare. Provocarea noului provine de la ceea ce mai degraba am elimina sau am exclude.
Cand incercam sa evitam ceea ce este neplacut, pacatos si conflictual, pierdem exact ceea ce dorim sa pastram si anume viata noastra, libertatea, demnitatea si maretia.
Doar cel care se confrunta cu fortele intunecate si accepta existenta lor este conectat la radacinile sale si la sur
sele care pot sa-I aduca tarie.Aceasta este dincolo de bine si rau. Este in armonie cu ceva mai mare in adancime si tarie.
Soarta personalaSa presupunem ca exista ceva rau sau impovarator, care ne apartine ca si soarta personala. Aceasta poate fi o boala ereditara, circumstante foarte traumatice in copilarie sau o anume vina personala. Atunci cand acceptam pe deplin o asemenea soarta si o incorporam in procesul vietii noastre, ea devine o sursa de tarie pentru noi.
Cand cineva obiecteaza, se opune propriei sorti, de exemplu unei rani de razboi, atunci taria este luata din viata acestuia. Acelasi lucru se aplica la vina personala si la consecintele acesteia.
Soarta altcuiva
Intr-un sistem de familie, unul dintre membrii deseori isi ia asupra lui soarta respinsa sau nerecunoscuta a altcuiva. Aceasta schimbare a sortii are un dublu efect negativ.
Soarta sau vinovatia care nu ne apartin nu ne ofera tarie. De asemenea slabesc persoana de la care ne-am insusit-o. Castigam tarie si maturitate doar din propria noastra soarta si din propria noastra vinovatie.
Destinul
Ne simtim vinovati daca suntem favorizati pe socoteala celorlalti de catre un destin pe care nu suntem capabili sa-l prevedem sau sa-l schimbam, adica asupra caruia nu avem nicio putere.
De exemplu:Un copil s-a nascut dar mama lui a murit. Eate in mod neindoielnic inocent. Nimeni nu s-ar gandi sa-l faca responsabil pentru asta. Si totusi, cunoasterea propriei sale inocente nu-l poate elibera deoarece el isi vede viata impletita cu moartea mamei, din loialitate. Deaceea el niciodata nu va fi liber de presiunea vinovatiei.
Un alt exemplu: Un sofer are o pana de cauciuc in timp ce conduce si intra in derapaj. Intra in coliziune cu alta masina si il omoara pe celalalt sofer in timp ce el ramane in viata. Desi el este nevinovat, totusi viata lui este conectata cu moartea si suferinta celuilalt. In ciuda nevinovatiei dovedite, el poarta vinovatia.
Al treilea exemplu: un barbat povestea cum mama sa, in timp ce era insarcinata cu el, a mers laun spital de campanie la sfarsitul razboiului, pentru a-l aduce pe tatal sau inapoi in siguranta. In timpul zborului au fost amenintati de un soldat rus pe care l-au omorat. Desi au actionat in legitima aparare, parintii si copilul au ramas impovarati cu vina, deoarece ei au ramas in viata in timp ce soldatul care isi facea datoria murise.
Cu acest gen de vina si inocenta ne simtim atat de neputinciosi in orice context, incat este aproape imposibil de suportat. Daca am avea doar propria noastra vina de suportat, in loc sa fim impovarati de incarcatura trecutului, atunci am avea de asemenea putere si influenta. Aici insa constientizam ca , la bine si la rau suntem in mainile unui destin inpredictibil. Un destin care, independent de bine si rau, conduce viata si moartea, salvarea si nefericirea, securitatea si dezastrul.
Aceasta impotenta fatala este ata de ingrozitoare pentru unii oameni, incat ei s-ar debarasa de fericirea lor castigata pe nedrept sau chiar de viata, decat sa o accepte ca gratie divina.
De multe ori ei incearca, dupa un eveniment, sa-si asume un merit sau o vina personala, pentru a evita sa fie la mila unei asemenea salvari sau vinovatii nemeritate.
O reactie tipica este ca persoana care a castigat un avantaj personal pe cheltuiala altcuiva, isi va restrange avantajul, va renunta la el sau il va arunca. Asta se poate face prin suicid, a deveni bolnav sau a intreprinde o actiune pentru care va trebui pedepsita.
Astfel de solutii au de-a face cu gandirea magica si sunt forme copilaresti de a gestiona un noroc neasteptat si o fericire nemeritata. Daca ne uitam mai indeaproape, astfel de conflicte interioare nu diminueaza nici o nenorocire si nici o parere de rau, dimpotriva.
Un exemplu semnificativ este ca un copil a carui mama a murit la nastere isi restrictioneaza viata sau chiar se sinucide. Astfel, sacrificiul mamei a fost in van si este considerata de asemenea vinovata pentru moartea copilului.
Totusi, daca copilul poate spune :” Draga mama, desi ti-ai pierdut viata din cauza nasterii mele, nu trebuie sa fie in van. In amintirea ta voi face ceva bun cu viata mea”, atunci ceea ce copilul experimenteaza ca vina, il determina sa faca ceva ce onoreaza moartea mamei. In loc sa-si respinga viata, va face ceva bun cu viata lui. Asta onoreaza sacrificiul mamei si aduce reconciliere si pace.
Petru noi toti este o presiune sa gestionam, sa echilibram ceea ce ne aduce destinul. Daca am primit ceva bun, vrem sa dam inapoi ceva la fel de bun si cand acest lucru nu este posibil, incercam cel putin sa ne lipsim pe noi insine, in felul in care putem sa o facem. Totusi asta nu conduce la nimic, pentru ca soarta nu e la dispozitia asteptarilor noastre si nici a reparatiilor si a ispasirii noastre.
Smerenie
Propria noastra inocenta face ca vinovatia inevitabila sa fie o povara atat de greu de dus. Daca cei vinovati ar fi pedepsiti sau cei inocenti ar fi salvati, atunci am putea presupune ca destinul este o lege morala. Am putea presupune ca este subordonata regulilor deschise influentei ori manipularii vinei noastre proprii sau inocentei noastre. Cu toate acestea, daca suntem salvati independent de vina sau inocenta noastra, in timp ce altii, indiferent de vina sau inocenta lor pier, atunci ne confruntam cu adevarat cu lipsa capacitatii noastre de a influenta sau cu lipsa puterii de a ne manipula destinul prin vina sau inocenta.
Singura cale care ne ramane atunci este sa ne supunem si sa ne incredintam unei forte mai mari, la bine si la rau. Aceasta perspectiva vine dintr-un loc al smereniei. Ne permite sa ne acceptam vietile si bucuria, atat cat dureaza, indiferent de pretul pe care trebuie sa-l plateasca altii pentru asta. In acelasi sens, ne permite sa consimtim noi insinela randul nostrum cu moartea noastra si cu un destin greu, indiferent de vina sau inocenta noastra.
Adoptand aceasta perspective putem accepta ca soarta ne defineste, mai degraba decat ne definim noi soarta; ca ne ia pe sus, ne poarta un timp si pe urma ne lasa sa cadem in concordant cu legi pe care nici nu suntem capabili, nici nu ni se permite sa le deslusim. Acesta este raspunsul adecvat la inevitabila vina si inocenta. Ne pune pe un nivel egal cu cei care au suferit.
Ne permite sa-I onoram, nu lipsindu-ne noi de ceea ce am castigat pe cheltuiala lor, ci mai degraba acceptandu-l cu recunostinta in pofida pretului mare si dandu-l mai departe la altii.
Am vorbt in acest eseu in primul rand despre vina si inocenta in relatie cu a da si a lua. Vina si inocenta au totusi multe fatete si opereaza la mai multe niveluri. Relatiile umane sunt despre interactiunea diverselor nevoi si reguli si in incercarea de a atrage atentia asupra acestor nevoi si reguli sunt puse in scena diferite experiente ale vinei si inocentei. Le voi discuta cand voi vorbi despre granitele constientei si Legile Iubirii.
Iata altceva legat de acest subiect:
Povesti care ne pun pe ganduri …
In povesti putem exprima ceva ce altfel ramane nespus. Dar adevarul pe care ni-l spun poate fi ascuns. Adeseori poate fi imaginat ca fata unei femei in spatele unui val.
(traducere facuta de psihoterapeut Ion Bucur dupa Bert Hellinger, acesta din urma fiind cel care a fondat metoda Constelatiilor Familiale)
Ion Bucur– Doctor in Psihologie, Psihoterapeut, Facilitator de Constelatii sistemice si consultant organizational.
n.n. Ion Bucur are formari in in psihoterapie experientiala, analiza reichiana si somatoterapie, hipnoza ericksoniana, terapii scurte colaborative, focalizate pe solutii si resurse, programare neuro-lingvistica.A parcurs diverse alte stagii de pregătire în gestalt terapie, analiza tranzacţională, inteligenţă emoţionala, terapie de familie adleriană, metoda ESPERE, somatoterapie etc.
Toate aceste formări şi stagii de pregătire îşi găsesc cea mai profundă împlinire şi aplicare în practica sa de facilitator de constelaţii familiale şi organizaţionale, si de consultant organizational. Se numără printre cei câţiva profesionisti, care, bazându-se pe valoarea excepţională a metodei constelaţiilor sistemice familiale, promovează înţelegerea corectă şi răspândirea practicării acesteia în România.
Despre conferintele si cursurile sustinute in Iasi in 8-10 mai 2015 de catre Ion Bucur, gasiti informatii dand click pe afisele de mai jos:
Conferinta „De ce am acest Destin?„ sustinuta in 2014 de Ion Bucur (2 parti) o puteti viziona mai jos:
Conferinta part I
[youtube id=”mjU4nWVj9wg” width=”450″ height=”275″ autoplay=”no” api_params=”” class=””]
Conferinta part a II-a
[youtube id=”ASS6Copa4BM” width=”450″ height=”275″ autoplay=”no” api_params=”” class=””]